Cand vine vorba de pranz sau cina, avem momente cand parca nu avem pofta de mancare si nici starea necesara pentru a petrece prea mult timp in bucatarie, in special dupa o zi intreaga petrecuta la locul de munca.

Cu toate acestea, desi suntem tentati sa cumparam fel si fel de preparate pe care trebuie doar sa le incalzim sau sa le introducem putin in cuptor astfel incat sa se prajeasca, acest obicei nu este deloc unul sanatos atunci cand ne dorim sa avem o dieta echilibrata si un stil de viata cat mai sanatos, mai ales atunci cand in familie sunt si copilasi  care trebuie sa aiba o dieta bazata pe mese bogate in vitamine.

Ciupercile sunt ideale atunci cand vrei o masa sanatoasa si nici nu iti doresti sa gatesti prea mult dupa o zi intreaga petrecuta la serviciu.

Iata o reteta super simpla pe care o poti incerca si tu atunci cand nu ai alte idei de cina sau pranz, fiind si o masa sanatoasa si bogata in vitamine.

Ai nevoie de 10-15 ciuperci champignon mai marisoare pentru a putea fi umplute, o sfecla rosie micuta, 2 morcovi, o ceapa, 3 linguri de ulei de masline, sare si piper dupa gust.

Ceapa se taie marunt iar morcovul si sfecla rosie se razalesc. Cand legumele sunt razalite se calesc in uleiul de masline iar cand sunt aproape gata se adauga condimentele dupa gust.

Vom umple ciupercile cu compozitia preparata iar apoi le punem intr-o tava peste care asezam foaie de copt si le introducem in cuptorul preincalzit timp de 20 de minute. Pentru un plus de aroma, cand ciupercile sunt aproape gata, adaugam putin parmezan ras sau mozzarella si mai introducem ciupercile la cuptor pentru inca 5 minute.

Ciupercile se pot servi atat calde cat si reci, fie simple sau chiar ca si garnitura.

Pofta buna!