Odată cu venirea toamnei, a sezonului mai răcoros în care petrecem mai mult timp acasa, protejându-ne de frig, un aliment devine protagonistul meselor noastre și ne aduce un gust inconfundabil, o savoare aparte ușor dulceagă dar foarte aromata dar și un miros îmbietor în toată casa – acesta este fără dar și poate dovleacul.

Dovleacul este considerat regele bucătăriei de sezon și este adorat de gurmanzi pentru versatilitatea sa, fiind ușor de pregătit sub cele mai ușoare forme dar și în rețete mult mai complexe care să ne încânte papilele gustative.

Unul dintre cele mai mari avantaje ale dovleacului este versatilitatea sa în bucătărie.
Poate fi folosit într-o varietate de preparate, cea mai ușoară și cunoscută variantă fiind cea de dovleac copt la cuptor, cu miere și poate puțină scorțișoară sau nucșoară.
Totodată, plăcintele cu dovleac sunt recunoscute datorită gustului aromat, acest preparat fiind ideal pentru zilele de weekend cu familia în care ne dorim ceva super delicios și sănătos.
Aroma sa îmbietoare se răspândește în bucătărie în timp ce pregătim prăjituri delicioase, tarte sau plăcinte, creând astfel o atmosferă caldă și reconfortantă de sărbătoare.
Dovleacul este ideal și pentru o supă cremă senzațională, astfel că nu ezita să încerci și tu acest preparat.
Pe lângă gustul său minunat, dovleacul este și o sursă bogată de nutrienți. Dovleacul este bogat în vitamina A și conține cantități semnificative de vitamina C, care întărește sistemul nostru imunitar în timpul sezonului rece de toamnă și iarnă.
Să ne bucurăm de deliciul acestui preparat în fiecare sezon de toamnă-iarnă și sărbătorim această perioadă a anului plină de arome și culoare, dovleacul fiind astfel ideal a fi consumat sub diverse forme, în funcție de preferințe.
Tu cum alegi să consumi dovleacul în perioada sezonului rece și care este cea mai interesanta și delicioasă rețeta pe care o recomanzi?