Desertul este cu siguranta felul mult asteptat si iubit de cei mai multi dintre noi care asteptam mereu ultimul fel pregatit de mamele noastre, bunicile sau iubita noastra atunci cand intreaga casa miroase a zahar vanilinat, scortisoara sau aluat copt.
Ei bine, adesea ajungem acasa obositi si astfel preferam sa preparam variante cat mai rapide de preparate si chiar si deserturi care sa ii incante pe cei dragi dar pentru care sa nu petrecem prea mult timp in bucatarie.
Banana bread este un chec ideal pe care il poti prepara rapid atunci cand ai cateva banane mai coapte acasa si nu sti ce sa faci cu ele, cand urmeaza sa ai musafiri si nu ai prea mult timp la dispozitie sa pregatesti ceva dulce sau pur si simplu cand vrei sa ii surprinzi pe cei dragi cu un desert super savuros.
Pentru aceasta reteta vom avea nevoie de: 4 banane coapte mai bine, 2 oua, 2 linguri de zahar, 3 pliculete de zahar vanilinat, 1 varf de lingurita de praf de copt, 200 de mililitri de lapte, 1 varf de lingurita de sare si 350 de grame de faina.
Pentru inceput pisam bananele foarte bine cu o furculita intr-un bol incapator. Adaugam apoi 2 oua, sarea, praful de copt, zaharul, zaharul vanilinat, laptele si amestecam foarte bine. Adaugam apoi usor faina pe care o vom cerne inainte cu grija.
Amestecam usor cu ajutorul unui tel iar apoi pregatim o tava de chec sau o tava rotunda de tarta in functie de forma dorita in care asezam foaie de copt. Turnam apoi compozitia si introducem tava in cuptorul preincalzit si o lasam sa se coaca timp de aproximativ 30 de minute la foc mic.
Cand este gata, scoatem tava din cuptor si o lasam la racit circa 2 ore.
Banana bread este ideala ca desert dar poate fi consumata si la micul dejun cu lapte sau kefir.