Aperitivele sunt cu siguranta printre preferatele multora dintre noi deoarece acestea se pregatesc super rapid cu ceea ce ai prin frigider, pot fi combinate si pregatite din fel si fel de ingrediente, nu necesita prea mult timp in bucatarie si sunt ideale in orice perioada a anului.
Totodata, aperitivele sunt potrivite atunci cand afli cu putin timp inainte ca urmeaza sa ai musafiri si nu ai prea mult timp la dispozitie pentru a prepara alte gustari, astfel ca poti pregati rapid un snack aperitiv cu care sa iti intampini prietenii sau familia.
Ei bine, iata o varianta super usoara de aperitiv pe care il poti prepara super simplu si este ideal mai ales in aceasta perioada calduroasa cand nu avem nici pofta de mancare si nici cheful necesar sa petrecem ore in sir in bucatarie, mai ales cand temperaturile sunt foarte ridicate.
Humusul este cu siguranta un aperitiv ideal astfel ca iata ceea ce ai nevoie: 1 conserva de naut, zeama de la jumatatea unei lamai, 1 lingura de tahini, 4 linguri de ulei de masline, sare, piper, 2 ardei copti la borcan (eu ii aleg pe cei in otet) si 3 catei de usturoi.
Spalam pentru inceput nautul si il scurgem foarte bine, curatam usturoiul si stoarcem jumatate de lamaie.
Punem toate ingredientele intr-un blender si mixam foarte bine pana cand obtinem o pasta super cremoasa. Adaugam apoi cativa fulgi de chilli pentru o aroma usor picanta sau putin oregano in functie de gust si introducem humusul obtinut la frigider pentru o ora.
Pentru pasta de humus obtinuta putem pregati morcovi taiati in lungime, apio sau chiar paine prajita pe care o mai putem unge putin cu ajutorul unui catel de usturoi.
Totodata, humusul poate fi servit cu rosii proaspete sau chiar castraveti.
Cand scoatem humusul de la frigider, putem sa mai adaugam putin ulei de masline deasupra si putin piper pentru un plus de savoare.
Pofta buna!