Simt cum sangele imi pulseaza din ce in ce mai tare iar mana imi tremura usor pe tastatura. Da tata, stiu ca as putea sa scriu o carte intreaga doar despre tine, si mai stiu ca mi-ar lua o vesnicie sa o termin.

Tata, cand ma gandesc la tine emotiile imi coplesesc tot sufletul. Realizez ca tu m-ai invatat sa fiu un om mare.
Atunci cand am cazut, m-ai ridicat mereu, mi-ai sters lacrimile si m-ai impins sa merg mai departe. Tu esti cel care m-ai invatat sa tin mereu capul sus…m-ai invatat sa fiu mandra de mine si sa raman mereu o invingatoare.
Tu, mi-ai oferit mereu siguranta  de care aveam nevoie in cele mai grele momente iar bratele tale ocrotitoare m-au intampinat deschise de fiecare data.



Cand plangeam, tu mi-ai oferit umarul tau cald pentru a-mi sprijini durerea iar cand zambeam, iti doreai ca acel moment sa nu se termine niciodata. M-ai invatat mereu sa am un caracter puternic si sa ma descurc singura, iar pentru toate astea vreau sa-ti multumesc.

Tata, am spus intotdeauna ca tu esti prima mea dragoste si ca niciun barbat din lumea aceasta nu te va putea inlocui niciodata. Si stii de ce? Pentru ca tu nu m-ai putea rani niciodata. Pentru ca ma iubesti neconditionat si imi oferi mereu stabilitatea emotionala de care am nevoie. Pentru ca tu ma iubesti asa cum nu ma va iubi nimeni niciodata.

Tata, eu ti-am spus mereu ca exista o legatura puternica intre noi fiindca tu imi citesti mereu totul in privire. Tu stii mereu ce e in sufletul meu inainte ca eu sa-ti spun. Ai o putere mare, pe care eu o numesc iubire neconditionata, e iubirea pe care tu mi-o porti mereu.

 

Tata, chiar daca anii trec peste noi, eu voi ramane mereu fetita ta mica, zburdalnica si plina de viata. Te iubesc tata, de atunci, acum si pentru totdeauna!