Podoaba capilara este una dintre atuurile unei femei deoarece acesta ii scoate in evidenta de multe ori frumusetea, ii contureaza trasaturile si ii da stralucire, motiv pentru care, ar trebui sa acordam o atentie deosebita ingrijirii parului.

In primul rand, stim cu totii ca marea majoritate dintre noi se vopsesc sau isi nuanteaza parul cel putin la cateva luni, astfel ca, parul poate avea de suferit, mai ales atunci cand firul este foarte subtire si deteriorat.

Iata cateva trucuri simple pentru a avea permanent un par super sanatos si in acelasi timp frumos.

Taierea varfurilor despicate conteaza enorm in ceea ce priveste aspectul parului, astfel ca ar trebui sa te obisnuiesti sa mergi la salon pentru a le taia la cateva luni, mai ales atunci cand folosesti des placa de indreptat parul sau ondulatorul si astfel parul se deterioreaza mult mai usor.

De asemenea, este important ca atunci cand obisnuim sa ne intindem parul sau sa il incretim, sa folosim de fiecare data o solutie cu protectie pe care sa o aplicam inainte cu cateva minute, tocmai pentru a proteja parul pe cat de mult posibil.

O masca de par preparata acasa din ulei de cocos, ulei de ricin, argan si alte ingrediente naturale te-ar putea ajuta sa ai un par sanatos daca ai reusi sa o folosesti saptamanal si sa o lasi sa actioneze la radacina si asupra firului de par cu cel putin o ora inainte de a intra la dus.

Nu uita ca parul tau nu trebuie sa fie agresat, astfel ca ar trebui sa fii atenta atunci cand il piepteni si sa ai rabdare sa il descalcesti de fiecare data.

Un sampon potrivit tipului tau de par este ideal pentru fiecare dintre noi. Poti alege un sampon pentru par vopsit, par despicat sau chiar un sampon care sa te ajute sa scapi de matreata. Tot ceea ce trebuie sa faci este sa il gasesti pe cel potrivit pentru tine si tipul tau de par.